Sfântul Grigorie Teologul, cinstit la Satu Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Grigorie Teologul, cinstit la Satu Mare

[2014-01-19]
Elevii şi cadrele didactice ale Liceului Teologic Ortodox "Nicolae Steinhardt" din Satu Mare şi-au sărbătorit duminica aceasta, cu câteva zile mai devreme, ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica din incinta instituţiei de învăţământ de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. La slujbă au participat şi credincioşii parohiei „Sfântul Nicolae” din municipiu, arondaţi acestei biserici. La finalul Liturghiei, Preasfinţia Sa i-a oferit primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, crucea maramureşeană pentru laici, mulţumindu-i pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului Bisericii.
„Pentru bucuria credincioşilor, a părintelui director Gabriel Groza, a profesorilor de aici, a elevilor care sunt în şcoala noastră am venit în această duminică şi am ţinut să le împlinim dorinţa să simtă ocrotirea şi purtarea noastră de grijă faţă de şcoala teologică de la Satu Mare”, a spus PS Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, potrivit TRINITAS TV.
În cadrul slujbei a fost săvârşită şi o hirotonie întru diacon.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1190, Ultimul acces: 2026-10-09 07:56:39